căutare personalizată


Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică seara, la o emisiune televizată, că echipa sa se va bate pentru titlul de campioană cu Dinamo, care, deşi nu joacă extraordinar, are atacanţi de mare valoare.
"Steaua e echipă cu adevărat, poate face faţă în competiţiile europene, e cea mai puternică echipă pe care a avut-o. Rădoi vrea să facă RMN luni, nu marţi, el spune că simte că poate juca cu Bayern, dar noi n-o să-l lăsăm să joace. Steaua e puternică cu Rădoi. Şi la Constanţa au fost unele greşeli în apărare, cu Rădoi acolo e altceva. Tot cu Dinamo ne vom bate la titlu. Nu joacă extraordinar, dar au atacanţi de valoare care dau goluri, au forţă. Dănciulescu e de mare clasă", a spus Becali la Fanatik Show.

Becali a menţionat că rezultatele Stelei şi ale formaţiei Bayern din această etapă de campionat nu au nicio relevanţă pentru meciul direct, unde vor fi alte ambiţii şi altă atitudine. "La Constanţa am avut mulţi jucători absenţi, acum avem două echipe n-avem nicio problemă. Nu mai am nicio emoţie în campionatul intern cu echipe din astea mai mici. Cea mai mare încântare a mea a fost Semedo. Am încredere în el. Cu el, Steaua va juca altceva, mult mai bine. E şi tehnic şi are şi viteză. Semedo e cea mai bună achiziţie a Stelei. Îmi pun baze mari şi în Dayro Moreno. Sunt atâţia jucători de valoare că nu ştii cu cine să joci, Toja trebuie să joace mijlocaş central la ce jucători de bandă avem", a spus finanţatorul stelist, care mizează pe un 2-1 pentru echipa sa în meciul cu Bayern.

Gigi Becali a menţionat că nu vrea să vorbească de şansele echipei CFR, deoarece "cine sapă groapa altuia cade singur în ea": "A mai făcut unul aşa şi azi a luat gol în minutul 91. Că Steaua să fie retrogradată, depunctată, uite că n-a fost aşa".

Becali a spus că nu se aştepta ca Unirea Urziceni să învingă pe Rapid. "Bucşaru îmi tot spunea: îi ard! Eu îi ziceam: nu poţi, e greu. Dinamo a obţinut o victorie importantă la Vaslui", a comentat el.

Finanţatorul stelist a afirmat, la stadionul din Constanţa, că Semedo o să înscrie în partida cu Bayern. "Nu este ce vreau eu, dar este clar că cea mai bună achiziţie este Semedo, un fotbalist de clasă, în care îmi pun cea mai mare speranţă. În meciul cu Bayern batem cu 2-1 şi Semedo o să dea gol", a precizat Becali, care a părăsit stadionul la scorul de 3-0.

FC Steaua a câştigat, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-1 (2-0), în faţa formaţiei Farul Constanţa, într-o partidă contând pentru etapa a VII-a a Ligii I.

Sursa: http://www.sport365.ro/Gigi_Becali_Steaua_se_bate_la_titlu_doar_cu_Dinamo-n70394.html

Cum sa te lasi de fumat...

Ce este tigara electronica? Tigara electronica a devenit foarte populara dupa ce tot in mai multe locuri de pe mapamond fumatul este interzis, astfel s-a gasit un inlocuitor care in acest caz a fost mai bun decat produsul original (fara alte 4000 substante toxice continute de o tigara obisnuita, doar nicotina). Arata ca o tigara adevarata varful se aprinde, scoate fum. In realitate insa este un dispozitiv electronic: un mic cilindru garnisit in varf cu un LED, avand in interior o baterie si o capsula ce contine nicotina dizolvata in propilenglicol (lichidul care e vaporizat in cluburi pentru a crea acel fum artificial). De fiecare data cand tragi din tigara electronica, un senzor de presiune activeaza bateria, care alimenteaza o bobina electrica; acesta se incalzeste si, sub efectul caldurii, propilenglicolul se evapora, raspandindu-se in aer. La momentul actual tigara electronica este de departe cea mai buna metoda de a te lasa de fumat! * Metoda in 4 pasi pentru a renunta la fumat: 1. Foloseste cartuse cu continut ridicat de nicotina timp de 6 saptamani, fumeaza ca si cum ai fumat tigari obisnuite. * 2. Foloseste cartuse cu continut mediu de nicotina pentru alte 12 saptamani, fumeaza ca si cum ai fuma tigari obisnuite. * 3. Foloseste pentru ale 4 saptamani cartuse cu un continut redus de nicotina. * 4. In ultimile 2 saptamani fumeaza folosind cartuse fara continut de nicotina si incearca sa renunti la obicei. * * Daca sentimentul de a trage dintr-o tigara revine foloseste tigara electronica cu un cartus fara continut de nicotina. Tigara Electronica